Marian Coman – scriitor, jurnalist

Scriitor și jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Convenției Europene de Science-Fiction.

A scris volumele „Nopți albe, zile negre”, „Testamentul de ciocolată”, „Teoria flegmei. Apel la mitocănie”, „Fingers and other fantastic stories” și „Haiganu. Fluviul șoaptelor”, iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În prezent este unul dintre scenariștii revistei de benzi desenate „Harap Alb continuă”.

Romane

  • „Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, Editura HAC!BD, 2015 Ilustrații de Andrei Moldovan
  • „Teoria flegmei. Apel la mitocănie”, Editura Tritonic 2008
  • „Testamentul de ciocolată”, Editura Tritonic, 2007
  • „Nopţi albe, zile negre”, Editura Tritonic, 2005, cu o prefaţă de Michael Haulică

Cred că un scriitor profesionist nu-și permite să aștepte să-i vină „muza” pentru a scrie. El trebuie să-și provoace muza, trebuie să găsească metode să fie „inspirat” la comandă. Am realizat cu multă vreme în urmă că pentru a scrie literatură am nevoie de o anumită stare de spirit. Că mă simt „inspirat” doar atunci când sunt la marginea depresiei. Mmm, poate că depresie e mult spus. Mai potrivit este cuvântul portughez ”saudade”, intraductibil în limba română ori în engleză. Un fel de dor adânc de ceva ori de cineva care nu mai e, o combinație de nostalgie, tristețe dar și de sentimente pozitive… Prin urmare, îmi alimentez această stare prin muzică, prin amintiri, prin remușcări și regrete, prin doruri de oameni plecați departe, definitiv. Așa funcționează lucrurile în cazul meu – probabil că alți scriitori au propria lor „rețetă” de a-și „provoca muza”.